hurducà - explicat in DEX

hurduca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formație onomatopeică.

hurduca (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
hurducá, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. – Formă onomatopeică.

hurduca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hurducá (a ~) vb., ind. prez. 3 hurdúcă

hurducà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hurducà v. 1. Mold. a sdruncina: astfel hurducă și gloaba asta AL. [Onomatopee: cf. sinonimele dialectale hurdui (= hurui) și burduca (= hurduca)].