vultur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vúltur (-ri), s. m. –
1. Acvilă (Aquila). –
2. Vultan, zăgan (Vultur). –
Var. vulture, hultur(e). Mr. vultur, megl. văltur. Lat. vŭltŭr (Pușcariu 1923; REW 9466),
cf. v. fr. voutre, sp. buitre, port. abutre. Dubla
der., de la
vultur și de la
vulturius, pentru a explica diferența de accent (Pușcariu,
ZRPh., XXVII, 738; REW 9467; Byck-Graur 22) nu pare convingătoare. –
Der. vultan (
var. Mold. hultan),
s. m. (vultur), a cărui
der. nu este clară;
vulturariu, adj. (rapace), rar;
vulturesc adj. (de vultur);
vulturește, adv. (ca vulturul);
vulturică (
var. vulturoancă, hultenioară),
s. f. (plantă, Hieracium pilosella). Din
rom. provine
bg. vúntur (Capidan,
Raporturile, 218).