hrăpi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRĂPÍ, hrăpesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv. și
pop.)
V. răpi.hrăpi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hrăpí,
hrăpésc, vb. IV (reg.)
1. a respira greu.
2. a țipa.
3. (despre câini) a lătra.
hrăpi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hrăpí (hrăpésc, hrăpít), vb. –
1. A gîfîi, a sufla greu. –
2. A lătra, a urla.
Sl.,
cf. rus. chrapetĭ „a sforăi”. În
Trans. și
Bucov. Cf. hropot.hrăpì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hrăpì v. a răpi:
veacurile al tău nume l´au hrăpit GR. AL. [Origină necunoscută].