hotar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊
Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta.
2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit.
3. Moșie, proprietate (mare);
p. ext. regiune, țară. ♦ (
Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din
magh. határ.hotar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hotár (hotáre), s. n. –
1. Limită, margine. –
2. Frontieră, graniță. –
3. Capăt, extremă. –
4. Proprietate, teren delimitat. –
5. (Înv.) Hotărîre.
Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi,
Dict., 92). Nu este sigur că
mag. a dat
sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich,
Slavonic R., XI, 36.;
sb. hatar începînd cu
sec. XIV,
cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul
rom. poate proveni din
sl.,
cf. sb. atar „regiune”. –
Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări;
refl., a se mărgini, a se învecina),
cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”;
nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre);
nehotărît, adj. (indecis);
hotăraș (
var. hotărîș),
adj. (învecinat), din
mag. határos (Löwe 20; Gáldi,
Dict., 137);
hotărîtor, adj. (decisiv, determinant);
hotărît, adv. (sigur, fără îndoială);
hotărîtură, s. f. (
înv., delimitare);
hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii);
hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita);
hotărnicie, s. f. (demarcare);
înhotărît, adj. (
înv., limitrof).
hotar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hotar, hotare s. n. (înv.) nota cinci.
hotar (Dicționaru limbii românești, 1939)hotár n., pl.
e (ung.
határ, d. germ. dial.
hotter, gard de nuĭele împletite,
hotte, coș de vărguțe. Și vsl. sîrb. pol. rut. Bern. 1, 386). Limită între moșiĭ orĭ țărĭ. – În vest
otar. V.
frontieră, graniță.hotar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hotár s. n.,
pl. hotárehotar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hotar n.
1. semn servind a despărți două moșii;
2. limită (și
fig.):
mânia grădinarului trecu orice hotar; o jale fără margini, un dor fără hotar AL.
3. marginile unei țări, graniță:
hotarele României; 4. (poetic) margine în genere:
să strâng în brațe vieața-mi pe a zilelor hotare AL. [Ung. HATÁR].