horțiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (
Reg.; adesea adverbial) Pieziș. –
Horți (
reg. „a muta ceva din”
et. nec.) +
suf. -iș.horțiș (Dicționaru limbii românești, 1939)horțíș, -ă adj. (ung.
harcos, războinic. Cp. cu
chĭondorîș. V.
harț 1 și
morțiș).
Est. Peziș, diagonal, în veref:
o dungă horțișă (Noŭa Rev. Rom. 15 Oct. 1900, 304). Adv. Chĭorîș:
a te uĭta horțiș (Arh. 2, 16, 62).
horțiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)horțíș (
reg.)
adj. m.,
pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșehorțiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)horțiș adv. Mold. pieziș:
se uitau hortiș la el. [Origină necunoscută].