hochim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOCHÍM, hochimuri, s. n. (
Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din
tc. hŭkŭm.hochim (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hochím (hochímuri), s. n. – Ordin scris al sultanului.
Tc. hüküm (Tiktin; DAR).
Sec. XVII,
înv.hochim (Dicționaru limbii românești, 1939)hochím n., pl.
urĭ (turc.
hüküm, d. ar.
hükm, pl.
hükümat, ordin).
Ur. Ordin, poruncă. – Și
hochimát (n., pl.
urĭ), autorizare oficială.
hochim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hochím (
înv.)
s. n.,
pl. hochímuri