hlizi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HLIZÍ, hlizesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.)
1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta.
2. A se mira, a se holba. –
Cf. bg. hlezjase.hlizi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hlizí (hlizésc, hlizít), vb. refl. – A avea chef de rîs, a sta să rîdă.
Sl.,
cf. bg. hlĕzja „a glumi”,
rut. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă”,
ceh. iiziti se „a zîmbi” (Cihac, II, 139; DAR).
hlizi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hlizí, -esc, (lizi, lizî), vb. refl. –
1. A râde de nimicuri, a chicoti.
2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (DER); Cf. ceh. liziti (MDA).
hlizi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hlizí (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se hlizéște, imperf. 3
sg. se hlizeá; conj. prez. 3
să se hlizeáscăhlizì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hlizì v. Mold. a râde de toate nimicurile:
Chirică se hlizia cu ceilalți băieți CR. [Cf. ceh LIZITI, a zâmbi].