hipogeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HIPOGÉU, -GÉE, hipogei, -gee, s. n.,
adj. 1. S. n. (În antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt.
2. Adj. (
Zool.,
Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din
fr. hypogée.hipogeu (Dicționar de neologisme, 1986)HIPOGÉU, -ÉE s.n. (
Ant.) Construcție, (
spec.) mormânt subteran. [< fr.
hypogée].
hipogeu (Dicționar de neologisme, 1986)HIPOGÉU, -ÉE adj. (
Despre animale, plante; op.
epigeu) Care trăiește sub pământ. ♦ (
Despre un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. ♦ (
Despre roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul pământului. [< fr.
hypogé, cf. gr.
hypo – sub,
ge – pământ].
hipogeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)HIPOGÉU1 s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr.
hypogée, lat.
hypogeum, gr.
hypogeion)
hipogeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)HIPOGÉU2, -Ă adj. 1. (despre animale, plante) care trăiește sub pământ. ◊ (despre un mod de germinație) la care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. 2. (despre roci, procese geologice) care își are originea în interiorul pământului. (< fr.
hypogé, gr.
hypogeios)
hipogeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hipogéu1 adj. m.,
pl. hipogéi; f. sg. și
pl. hipogéehipogeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hipogéu2 s. n.,
art. hipogéul; pl. hipogée