hinteu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HINTÉU, hinteie, s. n. (
Reg.) Trăsură, caleașcă (închisă). – Din
magh. hintó.hinteu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hintéu, hintéie, s.n. (reg.)
1. caleașcă închisă, trăsură, rădvan.
2. (la pl.) uneltele țăranului (plug, tânjală, cârceie etc.).
hinteu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hintéu (hintéie), s. n. –
1. Caleașcă, trăsură. –
2. (
Pl.) Unelte, scule, instrumente. –
Var. hintău, hîltei, hentei, hăitei. Mag. hintó (Cihac, II, 506; Gáldi,
Dict., 135),
cf. tc.,
slov.
hintov, sb.,
cr. intov. – Din același cuvînt
mag.,
cf. hintálni „a legăna”, vine
hinteț, s. n. (
Trans., leagăn, scrînciob).
hinteu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hintéu, hinteauă, (heiteu), s.n. – Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă„.
hinteu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hintéu (
reg.)
s. n.,
art. hintéul; pl. hintéiehinteŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)hintéŭ și
hindéŭ n., pl.
eĭe (ung.
hintó, trăsură pe arcurĭ; sîrb.
hintov și
intov; turc.
hento).
Trans. Trăsură acoperită, cupeu. – Și
hintăŭ, pl.
ăĭe.