hinduism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HINDUÍSM s. n. Religie răspândită în India, bazată pe principalele dogme ale brahmanismului și ale budismului. – Din
fr. hindouisme, germ. Hinduismus.hinduism (Dicționar de neologisme, 1986)HINDUÍSM s.n. Religia cea mai răspândită în India, având la bază principalele dogme brahmaniste și budiste, pe care le combină cu diferite practici magice și superstiții. [Pron.
-du-ism. / < fr.
hindouisme].
hinduism (Marele dicționar de neologisme, 2000)HINDUÍSM s. n. religia cea mai răspândită în India, având la bază principalele dogme brahmaniste și budiste, pe care le combină cu diferite practici magice și supersitiții. (< fr.
hindouisme, germ.
Hinduismus)
hinduism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HINDUÍSM (‹
fr. {i})
s. n. (
REL.) Religie politeistă, apărută în India (
sec. 5-4
î. Hr.), care reprezintă o îmbinare a brahmanismului cu elemente budiste; propunând o nouă cale a mântuirii, prin iubire și dăruire, accesibilă oricui. Pasul cel mai important realizat de
h. este trecerea de la panteismul impersonal la teismul personal. Panteonul hinduist fundamental conține 33 de divinități, subordonate triadei supreme de zei:
Brahmā, Vișnu, Shiva. H. afirmă identitatea dintre sinele individual (
Ᾱtman) și sinele universal, absolutul (
Brahmān), precum și existența unui ciclu al renașterilor succesive, rezultat al ignoranței, de care credinciosul se desprinde prin acțiune (
karma), devoțiune (
bhakti), meditație și cunoaștere (
jñana). O diferență mai evidentă față de vechile religii indiene este prezența masivă a templelor și a iconoplastiei. Răspândit astăzi în India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal.
hinduism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hinduísm s. n.