hazna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării;
p. ext. latrină.
2. (
Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț;
p. gener. vistierie. – Din
tc. hazine, hazne.hazna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hazná (haznále), s. f. –
1. Tezaur, visterie. –
2. Depozit, rezervor. –
Mr. haznă, megl. aznă. Tc. haz(i)ne (Roesler 607; Șeineanu, II, 214; Lokotsch 857; Ronzevalle 86),
cf. ngr. χαζνές,
alb. haznë, sb. (h)azna, rus. hazná. –
Der. haznagiu, s. m. (vidanjor);
haznatar (
var. haznadar, haznetar, hasnadar),
s. m. (vistiernic), din
tc. haznadar, cf. sb. haznadar.hazna (Dicționaru limbii românești, 1939)hazná f. (turc.
hazna, hazne [d. ar.
hazna, hazine], de unde și ngr.
kaznâs, haznâs, haznés, bg. sîrb.
hazná, rus.
kazná, [d. turc. de nord
kazna]; sp.
alhacena, alacena, dulap, firidă [d. ar.
al-hazena, al-hizâna]. V.
cazon, magaza). Depozit de banĭ, vistierie, casierie. Depozit (rezervoriŭ) de apă. Sumă fixă de 36,000 de pungĭ (Vechĭ). Recipientu de zid al uneĭ latrine. – Și
hazneá, pl.
ele. Olt.
azná (ca sîrb.).
hazna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hazná s. f.,
art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználelehaznà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haznà f.
1. vistieria țării, tezaurul Statului:
a furat și banii haznalei AL.;
2. tezaur, comoară în genere:
un Sultan ca tine bogat cu haznale PANN;
3. canal pentru murdării, cloacă:
podelele aruncau în sus din hazna stropi de noroiu GHICA. [Turc. HAZNA].