harpă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁRPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [
Var.:
hárfă, árpă, árfă s. f.] – Din
fr. harpe, germ. Harfe.harpă (Dicționar de neologisme, 1986)HÁRPĂ s.f. Instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. [Pl.
-pe, var.
harfă s.f. / < fr.
harpe, cf. germ.
Harfe].
harpă (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁRPĂ / HÁRFĂ s. f. instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime și acordaj, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. (< fr.
harpe, germ.
Harfe)
harpă (Dicționaru limbii românești, 1939)*hárpă și
árpă f., pl.
e (mlat.
harpa, fr.
harpe, d. vgerm.
harpa, ngerm.
harfe, de unde și pol.
harfa, rus.
árfa, înrudit cu vgr.
árpe, unealtă curbă, ca secerea, sabĭa, ghearele ș. a. V.
harpie, grăbesc). Un instrument muzical triangular [!] cu coarde din ce în ce maĭ micĭ, înalt cît omu.
Harpă eoliană, V.
eolian. Zool. Un fel de melc din oceanu Indian. – Și
harfă (d. ngerm.) și
arfă (d. rus.). V.
cinghie.harpă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hárpă s. f.,
g.-d. art. hárpei; pl. hárpeharpă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)harpă f.
1. instrument de muzică cu coarde, puse în vibrațiune cu degetele;
2. fig. armonie:
harpele din stele AL.