harhat (Dicționaru limbii românești, 1939)
hárhat n., pl. e (imit. înrudit cu pol. charcha, charkać, rut. hárkati, a tuși scuipînd, a face hórca-hórca. V. și hórcăĭ și forfot). Mold. Iron. Conversațiune între Jidanĭ. Fig. Hărmălaĭe: se auzea un harhat jidănesc.