harbuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARBÚZ, harbuji, s. m. (
Reg.) Pepene verde. [
Var.:
arbúz s. m.] – Din
ucr. harbuz.harbuz (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)harbúz, harbúji, s.m.
1. (reg.) pepene verde.
2. (reg.) bostan, curcubetă.
harbuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)harbúz (harbúji), s. m. – Pepene verde, lubeniță (Citrullus vulgaris).
Tc. harbuz, karpuz (Roesler 606; Miklosich,
Fremdw., 75; Șeineanu, II, 209; Ronzevalle 126), din
per. gharbusa; cf. sp. arbusa „pepene de Astrahan”,
ngr. ϰαρπούζι,
alb. karpus, bg.,
sb. karpuz. –
Der. harbuzesc, adj. (varietate de pere);
harbuzărie, s. f. (plantație de pepeni verzi). Din
rom. provine
pol. arbuz (Miklosich,
Wander., 12),
rut. arbuzá.harbuz (Dicționaru limbii românești, 1939)harbúz m., pl.
ujĭ (rut.
harbúz, rus.
arbúz, d. pers.
herbuze, herbuz, „castravete măgăresc”, harbuz, de unde vine și turc.
karpuz, ngr.
karpúzi, bg.
karpúz. Bern. 1, 491).
Nord. Pepene verde.
Maram. Dovleac.
harbuz (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)harbúz, harbuji, s.m. – Dovleac, pepene verde; cucurbătă: „A ta ziță de harbuz / Să suie pă gard în sus” (Papahagi 1925: 167). Harbuz, poreclă în Dragomirești și Bârsana. – Tc. harbuz; Din rom. provine pol. arbuz, ucr. arbuza (DER).
harbuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)harbúz (
reg.)
s. m.,
pl. harbújiharbuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)harbuz m. Mold. pepene verde:
furând noaptea harbuji și zămoși de prin harbuzării AL. [Turc. HARBUZ].