harapnic - explicat in DEX

harapnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

harapnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
harápnic (harápnice), s. n. – Bici. Pol. harapnik, rus. arapnik (Cihac, II, 135).

harapnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
harápnic n., pl. e (rut. harápnyk, pol. harapnik, bicĭ p. cîniĭ [!] de vînat, d. harap, maĭ vechĭ herap, herab, strigătu vînătorilor către cînĭ ca să lase jos vînatu, d. germ. herab, jos, adică „lasă”!). Bicĭ lung cu coada scurtă. V. cnut, nagaĭcă, pil. – În Munt. și haramnic, în Olt. arapnic.

harapnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
harapnic n. Mold. biciu mare de vânător sau de surugiu: îi mâna cu un harapnic ce ’n urma lor pocnește AL. [Pol. HARAPNIK].