harapara (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁRA-PÁRA s. f.,
adv. (
Fam.; în
expr.)
A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.
harapara (Dicționaru limbii românești, 1939)hára-pára adv. (turc.
pará-pará = -parča. V.
harcea-, pará).
Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine:
copiiĭ s´aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.harapara (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi:
cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].