handbal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁNDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă s-o introducă în poarta echipei adverse. – Din
germ. Handball, fr.,
engl. hand-ball.handbal (Dicționar de neologisme, 1986)HÁNDBAL s.n. Joc sportiv între două echipe de câte unsprezece sau șapte jucători, în care se aruncă mingea cu mâna și se caută a o introduce în poarta echipei adverse. [Pron. și
hénd-bol. / < engl.
hand-ball, cf.
hand – mână,
ball – minge].
handbal (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁNDBAL s. n. joc sportiv între echipe a câte 7 (sau 1
1) jucători, în care se aruncă mingea cu mâna, căutând a o introduce în poarta adversă. (< germ.
Handball, fr., engl.
handball)
handbal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HÁNDBAL (‹
fr.)
s. n. Joc sportiv de echipă, cu șapte jucători (inițial cu 11), practicat pe un teren de 40/20 m, cu un balon, jucat numai cu mâinile, pe care fiecare dintre cele două echipe încearcă să-l introducă în poarta echipei adverse.
H. a luat naștere în 1914, în Germania, dar oficial a fost recunoscut în 1921; în 1925 a avut loc prima întâlnire internațională (între Austria și Germania). Din 1936,
h. a devenit sport olimpic. În România,
h. a început să fie practicat din 1922, devenind unul dintre sporturile performante. Echipa națională feminină de
h. în 11 a fost campioană mondială în 1956 și 1960, iar cea în șapte, în 1962; echipa națională masculină de
h. în șapte a fost campioană mondială în 1961, 1964, 1970 și 1974.
handbal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hándbal (hand-bal) s. n.