hali (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALÍ, halesc, vb. IV.
Tranz. (
Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din
țig. halo.hali (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)halí,
halésc, vb. IV (pop.)
1. a fura, a șterpeli.
2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi.
3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva).
4. a bate (pe cineva).
hali (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig.
ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu,
GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). –
Der. haleală, s. f. (mîncare);
halap, s. m. (mîncău);
halie, s. f. (foame);
haleaos, s. n. (mîncare);
halos, adj. (mîncău);
nehalit, adj. (flămînd).
Cf. țig. sp. jalar „a mînca”,
jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de
arg.hali (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hali, halesc v. t. 1. a mânca (
mai ales lacom și repede)
2. (
fig.) a prinde, a captura.
3. (
fig.) a învinge.
hali (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. halésc, imperf. 3
sg. haleá; conj. prez. 3
să haleáscă