halat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea.
2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊
Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din
bg.,
rus. halat.halat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HALÁT2, halaturi, s. n. (
Reg.) Unealtă, sculă;
p. ext. echipament, harnașament. –
Tc. alat, alet.halat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HALÁT3, halaturi, s. n. (
Reg.) Funie groasă, parâmă. –
Tc. halat.halat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halát (haláte), s. n. – Capot.
Tc. halyat, forma
vulg. de la
hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864),
cf. rus. chalat.halat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. –
Var. (
Olt.)
alat. Tc. halat.halat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halát (haláturi), s. n. (
Mold.) Instrumente de lucru, unelte. –
Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199),
cf. alb. aljat, bg.,
sb. alat.halat (Dicționaru limbii românești, 1939)1) halát n., pl.
urĭ și
e (turc.
hal'át, d. ar.
hil'át; rut.
halát). Haĭnă lungă (caftan, laĭbăr) de purtat pin [!] casă cînd eștĭ neîmbrăcat saŭ în călătorie contra colbuluĭ (Jidaniĭ din Polonia, Moldova ș. a. poartă ca costum național un halat negru rămas din evu mediŭ). V.
habaciŭ.halat (Dicționaru limbii românești, 1939)2) halát și
olát n., pl.
urĭ (turc. ar.
alat, pl.
alet, unelte; sîrb.
álat, hálat, alb.
halát. V.
holeab).
Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ:
halaturĭ de plugărie, de vînătoare.halat (Dicționaru limbii românești, 1939)3) halát n., pl.
urĭ (turc.
halat, id.).
Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s´o opreștĭ. – În Olt.
alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s´aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).
halat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halát s. n.,
pl. haláte