hăitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători.
2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦
Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău.
3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din
magh. hajtani.