haini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAINÍ, hainesc, vb. IV.
Refl. 1. A pribegi;
p. ext. a se înstrăina.
2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [
Pr.:
ha-i-. –
Var.:
hăiní vb. IV] – Din
hain.haini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hainí (a se ~) (
înv.)
(ha-i-) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se hainéște, imperf. 3
sg. se haineá; conj. prez. 3
să se haineáscăhainì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit);
2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva:
dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.;
3. a urgisi:
o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V.
hain].