hafniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. – Din
fr. hafnium, germ. Hafnium.hafniu (Dicționar de neologisme, 1986)HÁFNIU s.n. Metal rar, dur și cu temperatura de topire foarte ridicată, care se găsește în natură alături de zirconiu. [Pron.
-niu. / cf. fr.
hafnium, germ.
Hafnium <
Hafnia – numele latin al orașului Copenhaga].
hafniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁFNIU s. n. metal rar, dur, greu fuzibil, în natură alături de zirconiu, folosit în tehnica nucleară, în turboreactoare, rachete etc.; celțiu. (< fr.
hafnium, germ.
Hafnium)
hafniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HÁFNIU (‹
fr. {i}; {s}
dan. [
Koben]
havn „Copenhaga”)
s. n. Element chimic (Hf;
nr. at. 72,
m. at. 178,49,
p. t. 2.220ºC,
p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, strălucitor, greu fuzibil, care se găsește în minereurile de zirconiu. Funcționează în combinații în starea de valență patru. Se întrebuințează în electronică, în tehnica nucleară (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intră în componența unor aliaje refractare și greu fuzibile în aviație și în tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster și G. de Hesevy (1923).
hafniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)háfniu [
niu pron. niu]
s. n.,
art. háfniul; simb. Hf