hăuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂULÍ, hăulesc, vb. IV.
Intranz. (Despre oameni) A chiui (
1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦
Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [
Pr.:
hă-u-] – Formație onomatopeică.
hăuli (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hăulí,
hăulésc, vb. IV (reg.)
1. a chiui (de bucurie).
2. (despre câini) a urla, a auli.
hăuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăulí (a ~) (
pop.)
(hă-u-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hăulésc, imperf. 3
sg. hăuleá; conj. prez. 3
să hăuleáscăhăulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăulì v.
1. a striga urlând;
2. a chiui:
trece hoțul hăulind AL. [Onomatopee].