găgăuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și
f. Persoană prostănacă, toantă. –
Et. nec.găgăuță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)găgăúță s.m. f. (reg.)
1. om prostănac, redus, tont, nerod, neghiob.
2. om gângav, peltic.
găgăuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)găgăúță1 (prostănac, prostănacă) (
pop.,
fam.)
s. f.,
g.-d. art. găgăúței; pl. găgăúțegăgăuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)găgăúță2 (prostănac) (
pop.,
fam.)
s. m.,
g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúțigăgăuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)găgăuță m.
1. gângav, peltic;
2. nerod, neghiob:
ce prost ai fost și tu, găgăuță ! ISP. [V.
găgâì].