gușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus:
gușa-porumbului (sau
-porumbelului) =
a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre
(Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă
(Silene cucubalus); c) odolean.
2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie.
3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură.
4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane.
5. (
Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊
Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat.
A vorbi din gușă =
a) a vorbi gros;
b) a vorbi afectat.
6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei.
7. (În sintagma)
Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. –
Lat. geusiae.