guraliv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj.,
s. m. și
f. (Om) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [
Var.: (
reg.)
guralíu, -íe adj.] – Din
bg. govorliv (după
gură).
guraliv (Dicționaru limbii românești, 1939)guralív, -ă adj. (d.
gură cu suf. slav
-liv, ca în bg.
govorliv, vsl.
govorĭlivŭ, id.). Limbut, vorbăreț, care vorbește mult. V.
flecar.guraliv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guralív adj. m.,
s. m.,
pl. guralívi; adj. f.,
s. f. guralívă, pl. guralíveguraliv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)guraliv a. și m. bun de gură.