gulie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate, și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă
(Brassica oleracea gongyloides). ♦ (
Reg.) Nap porcesc. – Din
bg. gulija.gulie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gulíe (gulíi), s. f. –
1. Varietate de plantă legumicolă cu tulpina sferoidală comestibilă, Brasica oleracea. –
2. Nap, Helianthus tuberosus.
Bg. gulija (Conev 48; DAR) sau
ngr. γουλιά (Cihac, II, 723).
gulie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gulie, gulii s. f. (glum.) 1. cap.
2. persoană naivă / ușor de păcălit.
gulie (Dicționaru limbii românești, 1939)gulíe f. (bg.
guliĭa, alb.
gúlia, ngr-
guli, nap).
Vest. Nap, alabaș.
Est. Nap porcesc. – În nord
gulă, pl.
e (rut.
gúlĕa, pol.
gula. Cp. și cu ung.
gónye). V.
nap.gulie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gulíe s. f.,
art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíilegulie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gulie f. pl.
1. Munt. caralambe
(Brassica oleracea); 2. Mold. napi turcești
(Helianthus tuberosus). [Bulg.].