guiț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUÍȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci; coviț. – Onomatopee.
guiț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)guíț interj. – Imită strigătul porcului. Creație expresivă,
cf. coviț. –
Der. guița, vb. (despre porci, a scoate strigăte),
cf. bg. gucam (după Conev 57, din
bg. kviči);
guițătură, s. f. (guițat). După cum
g(r)unguni, gurlui, gunguri înseamnă totodată „a guița” și „a gînguri”, această rădăcină expresivă trebuie să reunească ambele sensuri,
cf. guț, s. m. (porumbel).
guiț (Dicționaru limbii românești, 1939)1) guíț, a
-á v. intr. (d.
guiț 2 și bg.
gucam, guiț).
Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.:
niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V.
grohăĭ.guiț (Dicționaru limbii românești, 1939)2) guíț interj.
Vest. Coviț.
guiț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guíț interj.