guițătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) GUIȚĂTÚRĂ,guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.
guițătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) guițătúră(gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri