guano (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUÁNO s. n. Îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine, etc. – Din
fr. guano.guano (Dicționar de neologisme, 1986)GUÁNO s.m. Rocă sedimentară fosfatică, formată prin acumularea excrementelor și a resturilor unor păsări marine, care se folosește ca îngrășământ organic natural. ♦ Îngrășământ preparat din deșeurile industriei de prelucrare a cărnii. [Pron.
gua-. / < fr., sp.
guano, cf. peruv.
huano].
guano (Marele dicționar de neologisme, 2000)GUÁNO s. m. 1. rocă sedimentară fosfatică, prin acumularea excrementelor și a resturilor unor păsări marine, îngrășământ agricol natural. 2. îngrășământ preparat din deșeurile industriei de prelucrare a cărnii. (< fr., sp.
guano)
guano (Dicționaru limbii românești, 1939)*guáno și, maĭ exact,
gŭáno (sp.
guano, cuv. luat de la Peruvienĭ). Strat de îngrășămînt provenit din excrementele depuse de păsărĭ în curs de secule [!] și care se află pe coastele Americiĭ de Sud și pin [!] insulele vecine. V.
găinaț.guano (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guáno (gua-) s. n.guano (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)guano n. îngrășământ din gunoiul păsărilor de mare.