grăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRĂÍ, grăiesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. (
Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din
bg. graja, scr. grájati.grăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)grăí (-ăésc, grăít), vb. –
1. A vorbi. –
2. A spune, a rosti. –
3. (Înv.,
refl.) A se numi, a se chema. –
4. (
Mold.,
refl.) A se pune de acord, a se învoi. –
Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (
sb.)
grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich,
Slaw. Elem., 20 și Densusianu,
Hlr., 267, ca specifică
sl. Petrovici,
Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între
sb. grajáti „a vorbi”, etimon al
rom., și
grȁjati „a croncăni”,
cf. Pușcariu,
Lr., 292.
Der. agrăi, vb. (
Trans., a interpela),
der. artificial, pe baza modelului
germ. reden- anderen (DAR);
grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală;
înv., discurs, alocuțiune; voce, accent;
înv., învoială, tîrguială;
înv., verb, cuvînt),
cf. mr. grai, mr.,
megl. grei, din
sl.,
bg. graj „cînt” (Miklosich,
Slaw. Elem., 20; Miklosich,
Lexicon, 141; Conev 95);
negrăit, adj. (de nespus);
grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din
Trans., persoană care împrovizează strigăturile);
negrăitor, adj. (mut).
grăi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)grăí, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).
grăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grăí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. grăiésc, imperf. 3
sg. grăiá; conj. prez. 3
să grăiáscăgrăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grăì v.
1. a rosti:
ce vorbe grăești ? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate):
așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].