grăpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRĂPÁ, grăpez, vb. I.
Tranz. A mărunți, a afâna și a netezi cu grapa
1 pământul arat (acoperind semințele); a boroni. – Din
grapă1.grăpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grăpá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
grăpeázăgrăpà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grăpà v. a trage cu grapa.