grăitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GRĂITÓR1, grăitori, s. m. (
Reg.) Vornicel. – Din
grăi +
suf. -(i)tor.grăitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRĂITÓR, -OÁRE, grăitori, -oare, adj. Care grăiește; (în special) convingător, elocvent, concludent.
Dovadă grăitoare. [
Pr.:
gră-i-] –
Grăi +
suf. -tor.grăitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GRĂITÓR2, -OÁRE, grăitori, -oare, adj. Convingător, elocvent, concludent. – Din
grăi +
suf. -(i)tor.grăitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grăitór (gră-i-) adj. m.,
pl. grăitóri; f. sg. și
pl. grăitoáre