grosuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROSÚȚ, -Ă, grosuți, -e, adj. Diminutiv al lui
gros; destul de gros; groscior. –
Gros +
suf. -uț.grosuț (Dicționaru limbii românești, 1939)grosúț, -ă adj. Groscĭor, cam gros.
grosuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grosúț adj. m.,
pl. grosúți; f. grosúță, pl. grosúțe