grindă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÍNDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din
sl. grenda.grindă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gríndă (-de), s. f. –
1. Bîrnă. –
2. Raft, poliță. –
Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich,
Slaw. Elem., 20; Miklosich,
Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan,
Dift., 108; Conev 80; Byhan 313),
cf. bg. gredá, sb.,
cr. greda, lituan.
grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui
grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din
sl. grędŭ, var. de la
gręda. Ambele cuvinte apar numai în
sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă
grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70,
grind provine din
sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din
germ. medie de sus
grinte, cf. Scriban).
Cf. și
gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală);
grindărie, s. f. (tîmplărie);
grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur,
BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul
der. de la
grind și altul de la
grindă. Această distincție pare inutilă deoarece
grind și
grindă apar și ca un cuvînt unic în
grind „ax” și în
grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu
suf. -
ei (după Cihac, II, 129, din
mag. gerendely; după Cancel 17, din
bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un
sl. gręndelĭ).
Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un
sing. reconstituit pe baza
pl. grindei (DAR; după Lacea,
Dacor., III, 752, din
săs. Grendel). – Din
rom. trebuie să provină formele
sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt
bg. gri(e)nda (Capidan,
Raporturile, 222) și
rut. grynda (Candrea,
Elemente, 402).
grindă (Dicționaru limbii românești, 1939)gríndă f., pl.
zĭ (vsl.
grĕda, bg.
greda și [după rom.]
grinda; ung.
gerenda, ngr.
grendĭá, scris
grentĭá). Bîrnă rătundă [!] (ca trunchĭurile de brad, din care se fac plutele). – P. pl., cp. cu
oglindă.grindă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gríndă s. f.,
g.-d. art. grínzii; pl. grinzigrindă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grindă f.
1. lemnul lung și gros ce servă la construcțiune;
2. puntea teascului. [Slav. GRȆDA].