grindei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente.
2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. –
Grindă +
suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.grindei (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)grindéi, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei.
grindei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grindéi (obiect)
s. n.,
pl. grindéiegrindeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) grindéĭ m., pl. tot așa. Grindel.
grindeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) grindéĭ n., pl.
eĭe (vsl.
grendelĭ, d.
grenda, grindă; bg.
gredĭél, sîrb.
grédelj, rus.
grĕadélĭ, id., rudă cu germ.
grindel, grindeĭ. V. Bern. 1, 349). Patu pluguluĭ, al caruluĭ saŭ al tunuluĭ (afet). Osie maĭ mare și maĭ complicată la morĭ ș. a. Pĭesă de lemn orizontală la o streșină, la o spînzurătoare ș. a. (consolă). V.
dric.