greșeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (
concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊
Loc. adv. Fără greșeală = perfect.
Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. –
Greși +
suf. -eală.greșeală (Dicționaru limbii românești, 1939)greșeálă f., pl.
elĭ (d.
greșesc). Acțiunea de a greși. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ, eroare:
carte plină de greșelĭ. Vechĭ. Păcat, defect. Răŭ făcut altuĭa.
Din greșeală (în opoz. cu
într´adins), fără să vreĭ:
a răsturna un pahar din greșeală. Fără greșeală, ireproșabil, infalibil [!]. – Ob.
-șálă (pl. tot
elĭ) chear [!] în vest.
greșeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)greșeálă s. f.,
g.-d. art. greșélii; pl. greșéli