greu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GREU, GREA, grei, grele, adj.,
GREU, adv.,
s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult.
Corp greu. ◊
Aur greu = aur masiv.
Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru.
Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport)
Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊
Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți.
Bani grei = sumă mare de bani.
Cuvânt greu = cuvânt decisiv.
2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat.
Sac greu. ◊
Familie (sau
casă)
grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (
Pop.; la
f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună.
II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.).
Are capul greu. ◊
Expr. A-i fi (cuiva)
inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele.
A avea mână grea =
a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul;
b) (
fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților.
2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate.
3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat;
p. ext. apăsător, copleșitor. ◊
Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale;
fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc.
4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact.
III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios.
Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite.
Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊
Zile grele sau
viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri.
Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊
Expr. (Adverbial)
Greu la deal cu boii mici sau
greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊
Vorbă grea = insultă, jignire.
IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea.
S-a lăsat greu. ◊
Expr. A-i cădea (cuiva)
greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității).
Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie.
Muncește greu. ◊
Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni.
A-i veni (cuiva)
greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...).
A-i fi greu (de cineva sau de ceva) =
a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva);
b) a se rușina (de cineva sau de ceva).
A-i fi (sau
a o duce)
greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut).
Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare.
E greu bolnavă. ◊
Expr. A ofta (sau
a suspina)
greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.).
A plăti greu =
a) a plăti scump, cu mari sacrificii;
b) a nu plăti la timp.
V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊
Loc. adv. Din greu =
a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți;
b) adânc, profund.
La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă.
A greu = cu neplăcere. ◊
Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv.
A da de greu = a întâmpina greutăți.
2. Povară, sarcină;
p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc.
3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros.
Greul armatei. –
Lat. grevis (=
gravis).
greu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gréu (-éa), adj. –
1. Grav, cu greutate. –
2. Grav, serios, de temut. –
3. Important, mare, numeros. –
4. Dificil, anevoios. –
5. Supărător. –
6. Adînc. –
7. Aspru, dur, tăios. –
8. (
Adj. f.) Însărcinată, gravidă. –
9. (
Adv.) Anevoie, dificil, cu mare efort. –
10. (Înv.) Rău, detestabil. –
11. (
S. m.) Greutate, povară, chin. –
Mr. greu, greao; megl. greu, gręo; istr. greu, grę. Lat. gravis, prin intermediul unei forme
pop. *
grevis (Diez, I, 223; Densusianu,
Hlr., 504; Pușcariu 735; Candrea-Dens., 756; Philippide,
Principii, 33; REW 3855; DAR; Rosetti, I, 57),
cf. it. greve, prov.,
cat.,
gal. greu, fr. grief, sp.,
port. grave. Este dublet al lui
grav, adj., din
fr. grave; pentru semantismul sensului 8,
cf. lat. gravida. Schimbarea de terminație se explică de către Candrea,
Éléments, 19, prin paralelismul cu
mea – meu, considerîndu-se, deci,
grea ca punct de plecare; Pascu,
Beiträge, 17, preferă de la un
lat. *grevus. Der. greoi, adj. (care se mișcă cu greu, lipsit de vioiciune, mocăit), cu
suf. -
oi; greutate, s. f. (însușirea unui corp de a fi greu; povară; dificultate; importanță, gravitate; putere, eficacitate; lest; halteră; asprime; gros, parte cea mai importantă, majoritatea), cu
suf. -
(t)ate, ca în
puținătate, singurătate, străinătate (
der. directă dintr-un
lat. *
grevitatēm, pe care o propun Pușcariu 736; Candrea-Dens., 757 și DAR, pare mai puțin probabilă);
greime (
var. greuime),
s. f. (
înv., greutate, povară);
greuință, s. f. (
înv., greutate);
greumînt, s. n. (
înv., chin);
greunătate, s. f. (
Trans., greutate);
îngreuia, vb. (a agrava, a încărca, a face mai greu; a copleși, a împovăra; a încurca, a stînjeni;
înv., a deranja; a lăsa grea o femeie), de la
greu sau după DAR de la
greoi (după Pușcariu 858 și Candrea-Dens., 759, din
lat. ingrevāre; după REW 4428, de la
ingraviāre);
îngreuietor, adj. (copleșitor, împovărător);
îngreuna, vb., cu aceleași sensuri ca
îngreuia, al cărui dublet expresiv pare a fi pe baza
suf. -
uni, -una, cf. miau ›
mieuna, schiau ›
scheuna (după Pușcariu 859; Candrea-Dens., 760 și DAR, de la un
lat. *
ingrevĭnāre);
îngreunător, adj. (copleșitor; agravant);
greunatic, adj. (
Trans. de Vest, corpolent);
îngreutăți, vb. (a împovăra, a îngreuna), de la
greutate; îngreca, vb. (a împovăra, a lăsa grea; a concepe, a zămisli),
der. expresiv de la
greu, cf. mr.,
megl. (a)ngrec, (a)ngricare (după Pușcariu 857; Candrea-Dens., 861 și DAR, din
lat. *
ingrevĭcāre). Drăganu,
Dacor., IV, 741 îl cita pe
grăcina, vb. (
Olt., a suporta, a suferi), cuvînt rar, pe care îl derivă dintr-un
lat. *
ingrevĭcĭnāre, a cărui explicare pare dificil de admis.
greŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) greŭ, V.
grif 1.greŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) greŭ, grea adj., pl. f.
grele (d. lat.
*grĕvis îld.
grăvis, după
lĕvis, ușor, și
brĕvis, scurt; it.
grave și
greve, fr.
grief, pv. cat.
greu, sp. pg.
grave. V.
grav). Care trage mult la cantar [!]:
ladă grea. Numeros, cu multe bagaje orĭ arme:
familie grea, armată grea. Fem. Gravidă.
Fig. Dificil:
drum greŭ. Grav, periculos:
boală grea. Adînc, intens:
somn greŭ. Aspru, sever:
pedeapsă grea. Grav, vĭolent:
cuvinte grele. A-țĭ fi greŭ să facĭ ceva, a-țĭ fi dificil.
A-țĭ fi greŭ de multă mîncare, de vĭață, a-țĭ fi greață de multă mîncare, de vĭață.
Mi-e greŭ să te aud, mi-e greață să te aud.
A te lăsa greŭ, a te lăsa cu toată greutatea corpuluĭ, (
fig.) a face pe dificilu.
A fi greŭ de cap saŭ
la cap, a fi prost, a înțelege greŭ. S. n., fără pl. Partea cea maĭ grea, greime, greutate:
greu armateĭ. Lucrurile s´aŭ răsturnat, și tot greu a venit pe el. Fig. Dificultate:
Aicĭ e greu! Am dat a greŭ! Adv. În mod greŭ:
a trage greŭ (saŭ
mult)
la cantar, a lovi, a călca greŭ. Anevoĭe, în mod dificil:
a trăi greŭ, a pricepe greŭ. În mod adînc, tare:
a dormi greŭ. Cu severitate:
a pedepsi greŭ. În mod grav:
a insulta greŭ. Cu greŭ, cu greutate, dificil, greŭ:
a trăi cu greŭ, a reuși cu greŭ. Din greŭ, adînc:
a suspina, a adormi din greŭ. A călca, a lovi din greŭ, a călca, a lovi greŭ.
A munci din greŭ, a munci la lucru greŭ, dificil.
greu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)greu, grea, adj. – În expr. a fi grea = a fi însărcinată, gravidă; groasă: „Când am fo cu tine gré / Am trecut peste-o vâlce, / Ți-am scăpat norocu-n ié” (Calendar 1980: 91). – Lat. gravis, grevis.
greu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)greu1 adj. m.,
pl. grei; f. grea, art. greáua, pl. grélegreu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)greu2 s. n.,
art. gréulgreu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)greu a.
1. anevoie de purtat sau de mișcat:
familie grea, sarcină grea; 2. anevoie de făcut:
un drum greu; 3. grav:
boală grea, greșală grea; 4. însărcinată (vorbind de femei):
a rămas grea. [Lat. vulg. GREVIS = clasic GRAVIS]. ║ n.
1. greutatea:
lasă tot greul pe fata moșneagului CR.;
2. partea cea mai însemnată:
greul armatei; 3. fig. anevoință:
a dat de greu. ║ adv.
1. cu greutate:
calcă greu; 2. cu anevoie:
înțelege greu; 3. adânc:
din greu adormisem CR.