gref (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GREF, grefuri (grefi), s. n. (
m.) Veche măsură de lungime egală cu a șaisprezecea parte dintr-un cot. – Din
bg. greh.gref (Dicționaru limbii românești, 1939)gref, V.
grif 1.gref (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gref (unitate de măsură) (
înv.)
s. n./
s. m.,
pl. gréfuri/grefigref (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gref m. veche măsură de lungime, 1/16 dintr’un cot:
cotul se împărția în opt rupi, iar rupul în doi grefi. [Bulg. GREH].