gravură - explicat in DEX

gravură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRAVÚRĂ, (3) gravuri, s. f. 1. Gravare. 2. Gen al graficii în care imaginea artistică este obținută prin reproducerea după o placă pe a cărei suprafață a fost trasat sau gravat desenul, în adâncime sau în relief. ♦ Arta sau tehnica gravorului. 3. Placă de cupru, de piatră etc. pe care s-a gravat o imagine spre a fi reprodusă; p. ext. imaginea reprodusă după o astfel de placă. V. stampă. – Din fr. gravure.

gravură (Dicționar de neologisme, 1986)
GRAVÚRĂ s.f. 1. Arta de a grava; gravare. 2. Gen al graficii în care imaginea este obținută prin reproducerea ei după o placă pe care a fost gravat desenul. 3. Placă pe care este gravată o imagine pentru reproducere. ♦ Stampă. [< fr. gravure, cf. germ. Gravüre].

gravură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GRAVÚRĂ s. f. 1. arta de a grava; gravare. 2. gen al graficii în care imaginea este obținută prin reproducerea ei după o placă pe care a fost gravat desenul. 3. placă pe care este gravată o imagine pentru reproducere. 4. imagine obținută prin gravare; stampă. (< fr. gravure)

gravură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*gravúră f. (fr. gravure). Arta de a grava. Figură făcută pin [!] această artă, ca obișnuitele figurĭ din cărțĭ. – Curat rom. ar fi gravatură. V. clișeŭ.

gravură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gravúră s. f., g.-d. art. gravúrii; (plăci, stampe) pl. gravúri

gravură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
gravură f. 1. arta gravorului; 2. lucru gravat, stampă.