graur - explicat in DEX

graur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRÁUR, grauri, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit de culoare gălbuie și cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival m.; despre cai) Care are culoarea cenușie (împestrițată cu pete albe). [Var.: (pop.) gráure s. m.] – Lat. graulus.

graur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
gráur (gráuri), s. m. – 1. Pasăre migratoare cu pene negre-verzui, Sturnus vulgaris. – 2. Gri, cenușiu. – 3. Țigan. Lat. graŭlus, forma vulg. de la gracŭlus (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 172; Pușcariu 731; Candrea-Dens., 754; REW 3850; DAR; cf. și Candrea, Éléments, 19, care pleacă de la *gravulus), cf. romagn. gravolo, calabr. gravulu, lec. raulu, fr. grolle.

graur (Dicționaru limbii românești, 1939)
gráur m. (lat. graulus din graculus, gaiță. D. gracula vine fr. graille, cĭoacă, ceŭcă, din graula, fr. grole, id.). Un fel de sturz cenușiŭ închis cu picățele albe (sturnus). Ileana graurilor, ziŭa de Sfîntu Constantin și Elena (21 Maĭ), cînd, după credința poporuluĭ, zboară puiĭ de graur. Munt. Poreclă Țiganuluĭ. Adj. Cal graur, cal de coloarea [!] grauruluĭ. V. porumb 3.

graur (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
GRAUR 1. Constantin G. (1880-1940, n. Botoșani), ziarist român. A activat la „Adevărul” și la „Dimineața” (director, 1921-1936). Contribuții la istoria vieții politice („Câțiva inși”, „Portrete socialiste”). 2. Alexandru G. (1900-1988, n. Botoșani), lingvist român. Frate cu G. (1). Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții în domeniul lingvisticii generale („Studii de lingvistică generală”), al foneticii, gramaticii și lexicologiei limbii latine („Les consonnes geminées en latin”) și române („Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, „Tendințele actuale ale limbii române”), de onomastică („Nume de persoane”, „Nume de locuri”). Lucrări de cultivare a limbii („Lingvistica pe înțelesul tuturor”, „Mic tratat de ortografie”, „Capcanele limbii române”). Redactor responsabil al „Dicționarului limbii române” – serie nouă.

graur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gráur s. m., pl. gráuri

graur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
graur m. pasăre din ordinul vrăbiilor cu penele cenușii (Sturnus). [Lat. vulg. GRAULUS = clas. GRACULUS].