gramatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRAMÁTIC, -Ă, gramatici, -ce, s. m. și
f. Gramatician. – Din
ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.gramatic (Dicționaru limbii românești, 1939)*gramátic, -ă adj. (vgr.
grammatikós, d.
grámma [din
*gráphma], literă, d.
grápho, scriŭ). De gramatică, gramatical:
studiĭ gramatice. Conform gramaticiĭ, gramatical:
frază gramatică. Subst. Persoană care știe gramatica. În vechime, filolog. S. f., pl.
ĭ (vgr.
grammatiké [
téhne, artă]). Știința de a vorbi și scrie corect. Linghistică [!]. Carte care conține aceste științe.
Gramatica comparată, linghistica comparată, care compară limbile.
Gramatica istorică, care studiază limbile de la originile eĭ.
Gramatica generală, totalitatea regulelor comune tuturor limbilor. Adv. Conform gramaticeĭ (ob.
gramatical).
gramatic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gramátic (gramatician) (
înv.)
s. m.,
pl. gramáticigramàtic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gramàtic m. cel ce știe sau predă gramatica.