grabnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grăbește, care arată grabă; care se întâmplă repede, pe neașteptate; care nu poate aștepta, nu poate întârzia, care trebuie făcut fără întârziere.
Mers grabnic. Moarte grabnică. Treabă grabnică. –
Grabă +
suf. -nic.grabnic (Dicționaru limbii românești, 1939)grábnic, -ă adj. (d.
grabă). Urgent, care nu sufere [!] întîrziere:
afacere grabnică. Subit, năprasnic [!]:
moarte grabnică. Adv. În grabă:
vino grabnic. – Și
gramnic (Munt. est).
grabnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grábnic adj. m.,
pl. grábnici; f. grábnică, pl. grábnicegrabnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grabnic a. care se prea grăbește.