grăpătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) GRĂPĂTÚRĂ,grăpături, s. f. (Rar) Grăpat. – Grăpa + suf. -ătură.
grăpătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) grăpătúră (rar) s. f., g.-d. art. grăpătúrii; pl. grăpătúri