golf - explicat in DEX



golf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GOLF1 s. n. 1. Joc sportiv, între două sau patru persoane, în care se urmărește introducerea unei mingi mici și dure în mai multe găuri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosă. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (inițial de sport) mai largi decât cei obișnuiți, legați strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile căzând (până deasupra gleznei) peste legătură. – Din engl., fr. golf.

golf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GOLF2, golfuri, s. n. Parte a unui ocean, a unei mări sau cotitură a unui lac care înaintează într-o deschizătură (largă) a uscatului. – Din fr. golfe.

golf (Dicționar de neologisme, 1986)
GOLF1 s.n. 1. Joc sportiv care constă în introducerea unei mingi într-o serie de gropițe succesive cu ajutorul unui baston special. 2. Pantaloni golf = pantaloni de sport bufanți, care se leagă sub genunchi. 3. Golf de cuvinte = joc de cuvinte care constă în a ajunge de la un cuvânt la altul trecând printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentând metagrama celui dinainte. 4. Stofă pentru capoate de femei. [< engl., fr. golf].

golf (Dicționar de neologisme, 1986)
GOLF2 s.n. 1. Parte a mării care înaintează într-o deschizătură largă a uscatului. 2. (Anat.) Porțiune mai dilatată a unei vene. [< fr. golfe, it. golfo].

golf (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GOLF1 s. n. 1. joc sportiv care constă în introducerea cu o mică crosă (club2) a unei mingi într-o serie de gropițe succesive aflate în teren. 2. pantaloni ~ = pantaloni de sport bufanți, care se leagă sub genunchi. 3. ~ de cuvinte = joc enigmistic de cuvinte care constă în a ajunge de la un cuvânt la altul trecând printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentând metagrama celui precedent. 4. stofă pentru capoate de femei. (< engl., fr. golf)

golf (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GOLF2 s. n. 1. parte a mării care înaintează într-o deschizătură largă a uscatului. 2. porțiune mai dilatată a unei nave. (< fr. golfe)

golf (Dicționaru limbii românești, 1939)
*golf n., pl. urĭ (fr. golfe, it. golfo. lat. *golphus, d. vgr. kólpos, golf). Sin, parte de mare înaintată în uscat: marea Adriatică e un golf al Mediteraneĭ. V. zătun.

golf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
golf1 (sport) s. n.

golf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
golf2 (parte a unei ape) s. n., pl. gólfuri

golf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
golf n. partea mării ce înaintează în uscat.

Alte cuvinte din DEX

GOLDANA GOLDAN GOLAVERAJ « »GOLFULET GOLGHETER GOLI