glucoză (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GLUCÓZĂ, glucoze, s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, care se găsește în miere și în fructe sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie. –
Fr. glucose (<
gr.).
glucoză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din
fr. glucose.glucoză (Marele dicționar de neologisme, 2000)glucóză s.f. Monozaharidă de culoare albă, cristalizată, dulce, care se găsește în miere, în fructe, în compoziția glucidelor. (< fr.
glucose)
glucoză (Dicționar de neologisme, 1986)GLUCÓZĂ s.f. Substanță organică dulce, albă și cristalizată, care se găsește în struguri, în amidonul din cartofi etc. [< fr.
glucose, cf. gr.
glykys – dulce].
glucoză (Dicționaru limbii românești, 1939)*glucóză, V.
glicoză.glucoză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GLUCÓZĂ (‹
fr. {i}; {s}
gr. glykys „dulce”)
s. f. 1. Monozaharidă de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulce prezentă în miere, fructe dulci, în sânge. Este sintetizată de plantele verzi în cursul asimilației clorofiliene; au un rol fundamental în metabolismul ființelor vii. Se întrebuințează în industria alimentară, în medicină, în industria chimică etc.
2. Produs industrial de hidroliză acidă sau enzimatică a unor suspensii de amidon.
glucoză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glucóză s. f.,
g.-d. art. glucózeiglucoză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glucoză f. zahăr din struguri, din feculă.