glanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLANȚ s. n. Lustrul
1 pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (
Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac
2. – Din
germ. Glanz.glanț (Marele dicționar de neologisme, 2000)GLANȚ s. n. bustul pieilor ginisate (date cu lac); pielea însăși. (< germ.
Glanz)
glanț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)glanț (glánțuri), s. n. – Lac, strat de lac.
Germ. Glanz „luciu” (Borcea 190); după Cihac, II, 121, prin intermediul
pol. glanc.glanț (Dicționaru limbii românești, 1939)glanț n., pl.
urĭ (germ.
glanz, lustru, de unde și pol.
glans, rus.
glĕánec).
Mold. Lustru. Pele [!] de lac:
cĭobote de glanț.glanț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glanț s. n.,
pl. glánțuriglanț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glanț n. lustru (de încălțăminte):
botine de glanț AL. [Nemț. GLANZ].