gigea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÍGEA adj. invar. (
Fam.; în limbajul copiilor) Frumos, drăguț. – Din
tc. cici.gigea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gigea adj. invar. 1. (în limbajul copiilor) spălat, curat; frumos
2. (d. oameni) cumsecade, de treabă, cu care te poți înțelege
gigea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gigeá adj. – Frumos, drăguț. Creație spontană din limbajul copiilor,
cf. tc. cici (Șeineanu, II, 188). –
Der. giugiuli, vb. (a mîngîia, a răsfăța);
giugiuleală (
var. giugiulitură),
s. f. (mîngîiere);
giugea, sf. (
Mold., bulgăre, cocoloș), cuvînt care lipsește din dicționare; apare la
V. I. Popa; pare a indica o înrudire a rădăcinii expresive cu
gogă „bulgăre”, ca și
gogoli (
var. gomoli),
vb. (a mîngîia), rezultat din încrucișarea lui
gogă cu
giugiuli, cf. cocoli; guguli, vb. (a mîngîia, a răsfăța);
gugulea, s. m. (copilaș).
gigea (Dicționaru limbii românești, 1939)gígea (
ea dift.) adj. fix (turc.
ğiği). V.
bigi-bigi). Frumos, în limba copiilor. – Și
gigíca. V.
bibic.gigea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gígea (
fam.)
adj. invar.gigea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gigea a. frumușel, drăguț (în graiul copiilor).