ghisman (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ghismán (ă), s.n. (f.) (reg.) plăcintă cu brânză și smântână.
ghisman (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghismán (ghismáne), s. n. – Plăcintă cu brînză. –
Var. ghismană, ghițman(ă). De la
Ghetsemani, nume propriu, datorită faptului că s-a făcut la început pentru sărbătoarea Paștelui (Bogrea,
Dacor., III, 724; Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 188).
ghisman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghismán / ghismánă (reg.) s. n. / s. f., pl.
ghismáneghisman (Dicționaru limbii românești, 1939)ghismán și
ghițmán m. (ca
cozonacĭ) saŭ
-ánă f., pl.
e (ebr.
Ghetsemani, „teascu undelemnuluĭ [!]”, numele grădiniĭ de la poalele munteluĭ măslinilor, unde s´a rugat Hristos. Cp. cu
pască, mucenicĭ și sfințișorĭ).
Mold. Br. Un fel de turtă țărănească făcută din făină de popușoĭ [!] și de grîŭ garnisită cu brînză și smîntînă (care la început se va fi făcut în amintirea suferințelor luĭ Hristos). – Și
ghesman și
ghițuman. În nord maĭ des
alivancă. V.
pască.ghisman (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghisman m. V.
ghițiman.