ghiorț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIORȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghițituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.
ghiorț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiórț interj. – Exprimă zgomotul produs cînd se înghite mîncarea sau băutura. Creație expresivă. –
Der. (în)ghiorțăi, vb. (a înghiți, a înfuleca, a îndopa; a ghiolcăi mațele),
cf. ghiorăi; ghiorțăitură, s. f. (înghițitură mare; chiorăială).
ghiorț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghiorț interj.ghiorț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghiorț n. vânt din stomac ce iese cu sgomot prin gură. [Onomatopee].
ghĭorț (Dicționaru limbii românești, 1939)ghĭorț! interj. care arată huĭetu înghițiriĭ cu sughiț orĭ cu oare care huĭet, cum e cînd mănîncĭ cu lăcomie. – Sin. cu
cogîlț.